Frunz? verde de albastru

March 1, 2007 , 11:43 pm

Frunz? verde de albastru
de Nichita Stanescu

?i-am zis verde de albastru,
m? doare un cal m?iastru,
?i-am zis par? de un m?r,
minciun? de adev?r,
?i-am zis pas?re de pe?te,
descle?tare de ce cre?te,
?i secund?-am zis de or?,
curcubeu de auror?,
am zis os de un schelet,
am zis ho? de om întreg,
?i privire-am zis de ochi
?i c?-i boal? ce-i deochi.
Frunz? verde de albastru,
m? doare un cal m?iastru,
c? am zis doar un cuvânt
despre întregul p?mânt,
?i de bine-am zis de mor?i
?i de ?ase-am zis la sor?i,
?i am zis unu de doi
?i z?pad? de noroi,
?i am vrut s? fac cu gura
focul ce-l f?cea arsura
c? n-am fost trezit, c? dorm
pe un cal cu ?a de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân’ la ?apte -
de la ?apte pân’ la zece
mi-a c?zut o via?? rece,
de la frunz? pân’ la umbr?
mi-a c?zut o via?? dubl?
ca p?mântul ?i cu lun?,
noaptea când stau împreun?.
?i-am zis verde de albastru,
m? doare un cal m?iastru,
pe care m? ?in c?lare
cu capul la cing?toare,
cu c?lcâiul la spinare
?i cu ochiul în potcoave,
?i cu inima-n silabe
de m? duc m?ri, m? duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alb?
de la floarea de z?pad?…
Frunz? verde de albastru,
m? doare un cal m?iastru,
potcovit pe lun? plin?
cu miros de la sulcin?,
înh?mat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
?i ?inut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
c? mi-a fost crescut pe um?r
de din doi în doi un num?r,
tot din trei în trei o iarb?
?i din patru-n patru-o salb?,
?i din cinci în cinci un pom,
?i din ?ase-n ?ase-un om.
Frunz? verde de albastru,
m? doare un cal m?iastru,
v?d în fa?? mov ?i verde,
coloarea care m? perde,
corcov v?d cu veselie,
coloarea ce nu se ?tie,
mai aud ?i-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi ?i a nu fi,
când îmi cade umbr? lung?
pe sub ochii grei cu pung?.
?i-am zis arip? de pene
ca s? zbor cu ea prin vreme,
?i-am zis m?r ca s? zic sâmburi,
?i-am zis pom ca s? zic scânduri,
?i-am zis nord ca s? zic suduri
?i dulcea?? ca s? sudui,
?i-am zis inim? la piatr?
?i cântec la tot ce latr?,
?i potcoav?
la octav?,
?i uscat? la jilav?,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluiera? de os,
din osul de la picior
care-mi cânt? cu fior,
?i din osul de la mân?
fluierând o s?pt?mân?,
din osul de la arcad?
recea lumii acolad?
peste dou? oase mari
unde stau ochii polari.
?i-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-nc?lecare pe-o ?a,
pe o ?a de cal m?iastru,
foaie verde de albastru.

Scris de admin in Stări | Comenteaza! (0)